Premieră mondială: 6G a ajuns în spațiu înainte ca noi să avem 5G peste tot pe Pământ

China a lansat cu succes în spațiu primul satelit 6G din lume pentru a testa noua tehnologie. Satelitul a intrat pe orbită alături de alți 12 sateliți de la Centrul de Lansare a Sateliților Taiyuan din provincia Shanxi.

Astfel va fi testată tehnologia de mare viteză, estimată că va fi de o sută de ori mai rapidă decât tehnologia 5G și care va fi unul dintre elementele de bază ale comunicațiilor din a șasea generație.

Ce presupune tehnologia 6G lansată de China

Satelitul transportă, de asemenea, tehnologie care va fi utilizată pentru monitorizarea dezastrelor agricole și prevenirea incendiilor de pădure, menționează aceeași sursă.

Satelitul 6G se număra printre trei sateliți chinezești lansați cu succes pe orbită, împreună cu alți zece sateliți comerciali de teledetecție dezvoltați de compania argentiniană Satellogic. Numit după Universitatea de Știință și Tehnologie Electronică din China, satelitul a fost dezvoltat de Chengdu Guoxing Aerospace Technology, UESTC și Beijing MinoSpace Technology.

Acesta va fi folosit pentru a verifica performanța tehnologiei 6G în spațiu, deoarece banda de frecvență 6G se va extinde de la frecvența de undă 5G la frecvența terahertz. Satelitul este astfel primul test tehnic al aplicației comunicării terahertz în spațiu, a declarat Xu Yangsheng, academician la Academia Chineză de Inginerie.

Se așteaptă ca tehnologia să fie de peste o sută de ori mai rapidă decât 5G, permițând transmisia fără pierderi în spațiu, pentru a realiza comunicații pe distanțe lungi cu o putere mai mică, relatează BBC, citat de Digi24.

Potrivit Asia Times, tehnologia 6G este încă la început și trebuie să depășească mai multe obstacole tehnice în cercetarea de bază, proiectarea hardware și impactul acesteia asupra mediului, înainte ca tehnologia să devină disponibilă comercial.

Mai mult, unii oameni de știință s-au îngrijorat că noua infrastructură a 6G, integrarea sporită a tehnologiilor de comunicații spațiu-aer-sol-mare și utilizarea unei noi game de frecvențe pentru a transmite date ar putea afecta instrumentele astronomice sau sănătatea publică sau ar putea fi prea scumpe sau nesigure pentru ca cercetătorii să le folosească.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: