loading...

Oamenii de ştiinţă din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au prezentat, miercuri, prima fotografie a unei găuri negre, un „rezultat revoluţionar” în domeniul astrofizicii.

Oamenii de ştiinţă din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au prezentat, miercuri, prima fotografie a unei găuri negre, un „rezultat revoluţionar” în domeniul astrofizicii.

Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri – de trei milioane de ori mai mare decât Pământul – şi a fost descrisă de cercetători drept „un monstru”, potrivit BBC.

Gaura neagră este la aproximativ 55 de milioane de ani lumină distanţă şi a fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume.

Găurile negre sunt alcătuite din cantităţi uriaşe de materie strânsă într-o zonă mică, potrivit NASA, creând un câmp puternic gravitaţional care atrage totul din jur, inclusiv lumina.

Pentru a surprinde o imagine a unei găuri negre, cercetătorii au combinat puterea a opt radiotelescoape din jurul lumii folosind o tehnologie numită Very-Long-Baseline-Interferometry (VLBI), potrivit European Southern Observatory, care face parte din EHT. Aceasta creează un telescop virtual aproape de aceeaşi mărime cu cea a Pământului.

https://i2.wp.com/www.catanetstudio.ro/wp-content/uploads/2019/04/YTBlMWQ5ZWU0ODdjM2Q4MDAwYTU0OWFjOTlj.thumb_.jpg?fit=800%2C450https://i2.wp.com/www.catanetstudio.ro/wp-content/uploads/2019/04/YTBlMWQ5ZWU0ODdjM2Q4MDAwYTU0OWFjOTlj.thumb_.jpg?resize=500%2C280catanetmadalinTehnologieGaura neagraOamenii de ştiinţă din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au prezentat, miercuri, prima fotografie a unei găuri negre, un 'rezultat revoluţionar' în domeniul astrofizicii. Oamenii de ştiinţă din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au prezentat, miercuri, prima fotografie a unei găuri negre, un 'rezultat revoluţionar' în domeniul astrofizicii. Gaura...Totul despre media
loading...